Toate panzele sus!

Azi urmaresc Toate panzele sus.


Am vazut filmul mai demult,dar in perioada asta vreau sa retraiesc clipele fericite ale copilariei mele.
Poate fi vizionat aici.




Cartea poate fi cumparata de aici sau citita aici.

Descriere:

Cat timp exista tinuturi necunoscute, oameni inca neintalniti, experiente inca neduse pana la capat, multe lucruri sunt posibile, si depinde de om ce anume sa aleaga in fiecare situatie. Radu Tudoran insusi a calatorit pe marile si fluviile globului pamantesc, a fost fascinat de lumea diversa, pestrita a porturilor, de neprevazutul din caracterul firilor alunecoase, nestatornice, dar a fost si increzator ca in orice mediu social pot sa existe, pur si simplu, oameni morali: nobili in porniri, altruisti incurabili, generosi dezinteresati si fiinte drepte cu semenii lor, in pofida tuturor greutatilor si obstacolelor intalnite in cale. Nu aventura superficiala si egoista il preocupa pe Radu Tudoran, ci sensul moral pe care-l aduce cu ea calatoria plina de neasteptat, cea receptata de altii, ulterior, ca o aventura. Pentru el, viata este taramul intamplarilor, care-si developeaza talcul lor, iar romancierul nu trebuie decat sa faca verosimila inlantuirea evenimentelor. Acest idealism moral este recognoscibil in toata opera „fratelui lui Geo Bogza“, Radu Tudoran.

Liceenii in alerta

Am inceput sa citesc cartea asta pentru a regasi parfumul unei alte adolescente.Am vazut filmul de vreo 2 ori pentru ca a fost mai greu de inteles decat primele 2,dar cartea e net superioara chiar de la prima lectura.Am citit-o in 2 zile,bine,daca as numara orele nu ar fi 24.Am luat-o de la biblioteca si nu m-a dezamagit.Am gasit in ea aceleasi voci pe care le iubeam,aceeasi ironie sau sarcasm la Geta sau Dana,aceleasi poante la Ionica.

Citind cartea am avut filmul in fata ochilor.Unele scene sau explicatii,istoric al personajelor nu se gaseau in film,dar a fost framos sa aflu mai multe despre fiecare personaj.In carte totul radiaza: Geta e mai buna,Dana mai desteapta,Mihai mai indragostit,Ionica mai amuzant,dar si mai matur decat in primele 2 filme,iar Sanda si Florin mai simpatici.O deosebire fata de film: Mihai inca e cu Dana.Finalul e diferit: dupa ce John Popp este prins,politia iar il confunda pe Ionica,cu un infractor si Lastunul,mica masina a Getei ruleaza in viteza sa scape de politie.

Deci,povestea nu se incheie aici.Am observat ca paginile scrise nu seamana atat cu filmul politist,cat cu o piesa de teatru.Replicile sunt spumoase,iar autorul descrie in detaliu:reactii,emotii,decor,exact ca intr-o piesa(cand iese cineva din scena,ce usa se tranteste,etc).Mi-a placut sa citesc aceasta carte pentru ca mi-a adus aminte de farmecul unor ani,de frumusetea iubirii adevarate si a prieteniei vesnice,de parfumul vietii altei generatii.E fascinant sa vezi cum traiau,cum se exprimau,cum reactionau alti oameni de varsta ta,la varsta adolescentei lor,in perioada lor de glorie.

Autorul este un fin observator al mimicii umane,al reactiilor,realizeaza cu usurinta scene pline de suspans,dar stie si cu 3 cuvinte sa descrie o scena senzuala.Uneori pare chiar romantic.Recomand pentru a descoperi o alta lume.

Pentru cei care nu au cartea,puteti viziona filmul aici.

Glossa

Una dintre poeziile mele preferate:

GLOSSA Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?... Tu asaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limba Recea cumpana-a gândirii Inspre clipa ce se schimba Purtând masca fericirii, Ce din moartea ei se naste Si o clipa tine poate; Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate. Privitor ca la teatru Tu în lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru, Totusi tu ghici-vei chipu-i, Si de plânge, de se cearta, Tu în colt petreci în tine Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine. Viitorul si trecutul Sunt a filei doua fete, Vede-n capat începutul Cine stie sa le-nvete; Tot ce-a fost ori o sa fie In prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zadarnicie Te întreaba si socoate.		Caci acelorasi mijloace Se supun câte exista, Si de mii de ani încoace Lumea-i vesela si trista; Alte masti, aceeasi piesa, Alte guri, aceeasi gama, Amagit atât de-adese Nu spera si nu ai teama. Nu spera când vezi miseii La izbânda facând punte, Te-or întrece nataraii, De ai fi cu stea în frunte; Teama n-ai, cata-vor iarasi Intre dânsii sa se plece, Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece. Cu un cântec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena, Te momeste în vârteje; Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama. De te-ating, sa feri în laturi, De hulesc, sa taci din gura; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Daca stii a lor masura; Zica toti ce vor sa zica, Treaca-n lume cine-o trece; Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramâi la toate rece. Tu ramâi la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama: Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te întreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine. (1883, decembrie)

As vrea

Aș vrea să mă adăpostesc la pieptul tău
Ca sub un tei bătrân când ploaia începe
Aș vrea să mă învelesc cu brațele tale
Când vântul siberian suflă și trupul firav a tremura începe.

Aș vrea să fi tu lacul pe care eu să mă plimb
Aș vrea să fi tu codrul în care să mă pierd
Aș vrea să fi tu omul pe care de șa prima vedere să-l ador
Și a cărui nevedere să mă ofilesc încet de dor.

Aș vrea să îmi vorbești într-o limbă criptată,
Neînțeleasă de mulți,limba iubirii.
Aș vrea să te strâng tare de mână la apocalipsă,
Și să-mi tatuezi pe gât,în ultima clipită,codul fericirii.

Aș vrea să fi tu râul în care fața să-mi privesc,
Să fi tu asfințitul în care să mi te doresc,
Să fi tu apă de izvor cu care setea să-mi potolesc,
Să fi tu graf neorientat,de neînțeles,dar,tot să te iubesc.

Aș vrea să-mi fi alături trup și suflet,
Și să-mi alungi tristețea când lacrimile-ar vrea să curgă.
Să mă ți în brațe,să mă mângâi,să-mi oferi tandrețe printr-un gest.
Să mă simți,să mă auzi,să mă percepi,atunci cand viața e doar un gând ce-ar vrea să fugă.

Aș vrea să fi un vis
Ceva nematerial,
Să te port în minte și în gând,
Să treci nedetectat de orice,obiecte contondente,portal. 

Doar doua cuvinte
Pot marturisi ce simt acum
Te iubesc fara regrete,
Din vise vreau sa te scot,sa te sarut aici si acum.
Sa-mi vii in vise,sa ma veghezi,ma vei invalui si postum.

Maitreyi

Maitreyi de Mircea Eliade
http://www.cartidiverse.ro/bibliografie-scolara/4500-maitreyi.html
Am citit Maitreyi la o varsta la care iubirea incepea sa apara si in viata mea.Fara sa vreau povestea mea inceepa sa semene cu a ei.
Maitreyi prezinta povestea de iubire intre europeanul Allan si indianca,poeta,Maitreyi.Desi la inceput nicio chimie nu apare intre ei,in timp,prin cunoasterea aprofundata a lumii si sufletului celuilalt,intre cei doi se leaga o forma salbatica,bruta,pasionala de iubire.O iubire care infrunta cu un curaj nebunesc pe toata lumea.Pentru ei totul era posibil.Pe masura ce citesti paginile iti dai seama ca ceea ce au cei doi e ceva deosebit,o iubire rara,sortita unui sfarsit tragic si rapid.Emotiile inabuse vocea cititorului printre randuri,clipele de dragoste dintre cei doi sunt deosebite.
Aceasta carte prezinta iubirea dintre doi oameni,exponenti ai unor lumi diferite,ca,cultura,sistem de valori,idei despre viata in general.Verbul a iubi ii uneste pentru o scurta,dar,fericita perioada.Descoperirea iubirii si despartirea celor doi are efecte devastatoare,iubirea lor este privita din exterior ca fiind un pacat,un lucru nedemn pentru o tanara cu viitor promitator,ca Maitreyi.
O lectura superba,emotionanta.O iubire care pare ca respira printre filele cartii,personajele se perinda prin fata cititorului,se dezvaluie senzatii si ganduri.O carte fascinanta.

ea era...

Ea era doar o fata de 19 ani pentru ceilalti.

Doar ea stia cine e.Ei o credeau increzuta,inchisa,un om trist si rau.
Ea plangea.Lacrimile ii curgeau siroaie,calzi pe obrazul creol.Nu ai fi putut sa nu-I plangi de mila
daca o vedeai.Dar,n-o vedea nimeni.Erau doar ea si bataile inimii sale.Doar ea si zbuciumul,lupta ce avea loc
in pieptul ei,gata sa iasa afara si sa o lase fara suflare.Ochii mari,larg deschisi,inchisi la culoare ca
pamantul priveau spre stele si desi,uzi,semanau izbitor cu doua franturi de lumina,doua bucati de stele.
Parul ii cadea lung pe umerii goi,incarliontandu-se in jocuri salbatice.Parea o fiica salbatica,plansa,a
noptii cu parul ei negru intens.Ochii ei vrajeau suflete ziua,vorbeau cu stelele seara.Spuneau multe,implorau si
subjugau natura.Nimeni nu stia ce e cu ea.Era o enigma.Ea se vroia descoperita si vorbea din ce in ce mai putin
pentru ca observase ca vorbele si-au pierdut efectul magic:nu mai transmiteau nimic.Lumea o vedea exact opus fata
 de cum era.Atunci a decis sa rupa comunicarea cu ei.Sa taca pentru totdeauna.Sa faca oamenii sa o caute,sa ii
caute in suflet fara sa le mai acorde vreo atentie,vreo vorba.Sa se lase iubita fara a mai iubi.Sa traga podul
de la mal si sa se retraga tacuta in lacustra ei.Sa traiasca inchisa in sine.
Avea un suflet mare.Il daruise primului ei iubit.Primul barbat din viata sa.El nu i-a vazut sau apreciat
stralucirea si l-a tot stors de lumina pana a ajuns o carpa umeda,neagra.O zdreanta de suflet.Un crampei de lumina.
Ea il iubise,el o iubise prin gelozie.O gelozea,o iubea cand o gelozea,o gelozea cand o iubea.Ea isi pastrase sufletul curat:
era doar a lui,dar el avea nevoie de lanturi s-o lege de suflet sa fie sigur.Se certau,el a scos din ea fiara,vorba rastita,se
urau parte in parte.Se urau,se sarutau,ea il implora,ea il saruta,ea il cauta,ea il iubea.El vedea in ea tot ce-i mai rau si
prin vorbele trimise drept cutite in mintea ei,a ucis orice urma de sentiment.Ea il ura cu mintea,il uitase cu sufletul.
Nu se potriveau,aveau planuri diferite,vise diferite,unghiuri diferite de a vedea viata sub orice aspect.
Atunci a fost ziua cand ea l-a respins.Si-a luat sufletul si l-a inchis cu lacat,cheia a inghitit-o.I-a
zis sa nu o mai caute si s-a inchis in curte.A decis sa nu mai iubeasca niciodata.Sa nu mai aiba incredere
in nimeni.Sa inceteze comunicarea cu exteriorul pentru a nu mai fi ranita.Ziua citea fara incetare,nu mai manca,
devenise o umbra de om.Degetele lungi,ochii adanc crestati in cap,parul des,lung,salbatic si atragator,trupul
subtire,abia mai recunosteai o femeie in formele sale.Abia mai vedeai un suflet in pieptul ce tresarea din cand
in cand.Respira rar,gata sa absoarba intreb universul in piept.
Lacrimile ii curgeau siroaie domoale pe obrazul mai palid ca de obicei.Absenta lui ii luase puterea de a
 mai lupta,de a mai vrea sa existe,de a mai respira.El a plecat lasand usa sa rasune grav in urma sa.Iubirea
lor cea mare se transformase in ura,in indiferenta,in nepasare,intr-un final in tacere.O tacere infioratoare.
Peste mii de momente,cativa ani el si-a dat arama pe fata:a devenit irascibil,rau,egoist,delasator,distant
fata de ea.Vorbele lor se ocoleau cazand in gol.Atingerea ei il ardea si o indeparta.Ea credea ca n-o mai
iubeste de n-o atinge,dar,pe el il durea s-o atinga.Ceva se rupsese definitiv.
A doua zi ei s-au privit ca doi straini.Nu se mai recunosteau si chiar se intrebau cum au reusit sa stea
cativa ani impreuna.Ea si-a dat seama ca nu o iubeste si nu vrea sa-I ofere nimic din atentia,tandretea pe care
si-o dorea.Asta i-a sfasiat micul suflet in care el domnea de ceva timp.Langa el se simtea mai singura si mai
neinteleasa ca de obicei.Sufletul i s-a strans,facandu-se mic gata sa explodeze odata cu suspinele ei in noptile
lungi. I-a zis ca vrea sa se desparta de el si el a plecat nepasator,mai rece ca de obicei.
Ea a ramas sa zgarie peretii cu tipetele ei in noptile lungi de iarna.Visele ii erau tulburate,noptile un
cosmar,ziua o inchisoare,sufletul o sabie care o facea sa o doara putin cate putin in fiecare clipa.
A ramas singura sa-si planga soarta si sa urasca firea blajina care o facuse sa il ierte de fiecare data.
Erau doar ea si visele sale care cadeau zdrobindu-se de plapuma.Se facuse frig,parca viscolul iernii venise
in camera ei.Isi strange sufletul in ea,ofta si inchise ochii incercand sa se convinga ca o sa isi faca viata
si fara el.Ochii lui verzi ii apareau in vis si o faceau sa planga.
A trecut un an.Un an de cand nu s-au mai vazut.Un an de cand ea si-a batut sufletul in cuie si s-a inchis
in camera.Imediat dup ace el a iesit din viata ei,si-a vandut casa si s-a izolat departe de orice om.Unde
nici lumina nu e pangarita de privirea altor ochi.A plecat in Coreea.Acolo s-a inchis intr-o coliba unde isi
 tinea si biblioteca.Dormea pe o rogojina,in zdrente de haine in care arata mai pura si mai frumoasa ca oricand.
Oricine ar fi vazut-o ar fi dorit sa o aiba,sa o iubeasca la superlative.Dar ea era departe de ochi de barbat.Nu
mai avea incredere.Isi uitase viata cu el si serile se mai gandea la un baiat cu care se intelesese mereu bine
si pe care il placuse candva.Intr-un moment uitat in neguri dese el o luase de mana si o sarutase.Fusese un moment
din ala in care ea se inaltase de calcaie,inchisese ochii si plutise in mainile sale ca pe ritm de vals ntr-o rochie
 lunga,alba.Fusese cel mai intens moment din viata ei.Ce traise cu celalalt atatia ani nu fusese nimic.
Nu simtise pentru
el vreo emotie vreodata.Nu fusesera focuri de artificii in saruturile lor,nici in vreun tip de atingere.Ea fusese
o flacara plapanda,
tanjind neincetat spre iubirea absoluta,el era gheata nordului.In timp reusise s-o inghete si pe ea.
Azi,dupa atatia ani era mai frumoasa ca oricand.Parea o zana imbracata in alb,pasind pe muschi proaspeti,
moi pe drumul cu ulciorul spre apa.De cateva zile isi tot amintea de primul ei sarut,acela adevarat.Ochii lui ii
tot apareau in vis si o tulburau.Se gandea sa se intoarca in tara ei,sa-l caute.Sa-I spuna,sa-I arate.Sa-l faca
sa-I simta murmurul inimii in batai limpezi.Nu-I mai auzea vocea asa clar,dar,sarutul.Sarutul era umed si proaspat,


ca roua pe flori la patru dimineata,pe buzele ei fine,de mult timp neatinse.
Parul ii crescuse pana la mijloc,era subtire si se legana ca o trestie in pasi jucausi pe pietrele de pe
malul apei.Sufletul I se vindecase miraculous in salbaticie si liniste.Traia linistita in oaza ei de lume.
Nu mai vorbise de mult timp.Tacerea ei spunea multe despre ea.Avea moment cand in mintea ei se derula copilaria,
jocul cu mingea,momentele cand toti prietenii de joaca tineau la ea si unii o si protejau.Isi amintea cu nostalgie
 fiorii iubirii,conversatiile purtate sub mireasma teiului de la poarta.totul era feeric.
Tusea si sangele care ii curgea noaptea din nas o ingrijorau dar nu vroia sa aiba grija de sine.Se pedepsea
 pentru ca nu stiuse sa se faca iubita de barbatul pe care il iubise si pentru care isi jertfise cei mai
frumosi ani din viata.Era si fusese o fiinta plapanda,fara incredere in ea,desi inteligenta,gingasa,buna,
blanda,inteligenta,altr uista,generoasa,care simtise si ea o singura mare nevoie:sa fie iubita si ocrotita.
Caderea ei a fost brusca.I s-au retezat aripile cand el a parasit-o definitiv.
Zilele astea a scris o scrisoare.Pusese in ea toata nevoia de afectiune si toata dragostea pe care o mai
avea in suflet.O adresa acelui barbat care a sarutat-o in mod fantastic.Acele cuvinte veneau din inima,nu
avea voce sa transmita tot ce pusese in scris,in litere frumos rotunjite.
Isi stranse frumos lucrurile si cu banii pusi deoparte de ani buni pleca acasa.Sufletul ii era usor si
tremura de usoara emotie.Nu mai avea ura pentru nimic.Era blajina si ochii imparteau raze duioase de
lumina din Coreea.Nu spusese nimanui din vechea familie ca se intoarce acasa.Ce diferenta ar fi facut
pentru oamenii care au parasit-o demult?Era singura.Linistita.Tusea o tot chinuia dar nu era genul sa
se planga,suferea in tacere.Ca intotdeauna.Sangele ii curgea siroaie noaptea dar ea avea un singur l
ucru de facut pana la final:sa dea scrisoarea “andrisantului”.
Zborul ii daduse multe emotii.El o astepta ca un adevarat prieten la aeroport.El se credea pierdut in
multime,ea il vazuse de departe si pasii I se indreptau repedi,dar nesiguri spre el.Se imbratisara prelung.
Ea simti mai multe sentimente decat el,nu-l mai privea ca pe-un vechi amic.Era pentru ea insusi speranta.
speranta ca isi va gasi fericirea langa el.el o privea cald,entuziast,bland.
Fara cuvinte ea ii dadu scrisoarea.el o citi curios ca un copil si uimit de gestul ei tacut.
“O sa-ti spun aici tot ce trebuia acum 10 ani sa-ti spun.Pentru asta m-am si intors azi acasa.
Stii ca am avut o relatie care a esuat acum 5 ani dupa 5 ani de suferinte si lacrimi.
Te-am torturat mereu cu dramele mele.Nu stiu daca ai observant dar ti-am spus cele mai adanci secrete.
Te-am bagat in sufletul meu,sa-l cunosti desi nu imi cerusesi asta.Nu are rost sa-ti spun ce am facut
anii astia sau ce am simtit la ruptura.Tot ce conteaza acum e sa stii ca sarutul ala pe care l-am numit
atunci o greseala a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat.Ceea ce am simtit atunci m-a facut sa
inteleg incet-incet ca relatia aia nu imi oferise astfel de moment,senzatii,sentimente.De atunci te-am
iubit putin cate putin.Acum,matura,pot sa-ti spun ca te iubesc si tot ce imi pot imagina e sa ma trezesc
 langa tine,scaldata in iubirea din privirea ta.Te rog,spune-mi ca si tu simti la fel si ajuta-ma sa-mi
reconstruiesc sufletul ce mi-a fost daramat.” El ridica privirea si o privi cu lacrimi in ochi.Deodata
ea incepu sa tuseasca,sangele ii curgea din nas iar si se prabusi pe podea.el suna disperat la ambulanta
dar boala ei era incurabila si se stinge sub privirile medicilor.Ceva din privirea ei spunea ca si-a
indeplinit scopul:spusese prin scris ceea ce nu mai putea transmite prin vorbe.La cateva ore dupa
aflarea vestii el ii scrise pe spatele scrisorii urmatorul mesaj:“Te-am iubit dintotdeauna si o sa
te iubesc si dincolo de moarte.Tu esti ingerul meu de paza.Sarutul ala mi-a pazit usa sufletului
ani de zile.Nu a mai lasat pe nimeni sa intre.”In ziua inmormantarii i-l puse in sicriu langa inima
ei.Sufletul lui se ofili atunci…